Social

Angajații din Sănătate sunt nemulțumiți de drepturile salariale primite și ies în stradă

Angajații din Sănătate sunt nemulțumiți de drepturile salariale primite și ies în stradă

Serie de pichetări ale sindicaliștilor din domeniul Sănătății. Joi, 06 iulie, a fost prima acțiune de pichetare a unităților sanitare, fără întreruperea activității la locul de muncă. Pichetarea de ieri nu este singurul protest al Federației ”Solidaritatea Sanitară” din această perioadă și, după cum s-a anunțat, acesta va fi completat de alte două proteste aflate în desfășurare.

Principalele atenționări ale angajaților din Sănătate vizează:

Demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare, protest prin care 373 medici care efectuează gărzi comunicând până la acest moment unităților au intenția de a demisiona;

De asemenea, protestul angajaților din Sănătate care asigură continuitatea serviciilor medicale/funcționării unității, 386 salariați atenționând public, comunicând unităților asupra intenției/posibilității de a renunța la lucrul în ture și în zile libere/de sărbători legale.Dacă intenția guvernului este într-adevăr de a rezolva problemele salarizării în sectorul public de sănătate atunci o poate face foarte simplu: modificând ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută, în sensul aplicării în integralitate a actualei legi a salarizării pentru toți angajații din sănătate și acordând o creștere a salariului din noua lege pentru toți angajații din Sănătate.

Această soluție determină rezolvarea actualelor disfuncționalități salariale (acestea afectând sporurile pentru condiții de muncă, tură și zile nelucrătoare, tariful orar al gărzilor medicilor, indemnizația de hrană – toate blocate la nivelul anului 2018), respectiv majorări salariale efective raportat la ceea ce a fost legiferat în urmă cu o săptămână prin OUG nr. 63/2023 și crearea posibilității de-a acorda aceste drepturi salariale.

Sindicaliștii au anunțat că dacă revendicările nu le vor fi ascultate va urma un miting națională la data de 12 iulie.

Dacă nici atunci nu se vor rezolva problemele lor, pe 19 iulie va fi o grevă de avertisment, iar pe 27 iulie va fi declarată greva generală.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)