În fiecare an, în data de 27 mai, este marcată la nivel național Ziua Psihologului.
Această dată marchează adoptare legii 213/2004, de către Parlamentul României, privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea și organizarea Colegiului Psihologilor din România.
În contextul actualelor provocări sanitare, politice și socio-economice pe plan național și internațional, importanța acestei profesii s-a evidențiat, de la an la an, printr-un rol important în asigurarea sănătății, cu atât mai mult în anumite domenii profesionale sau instituționale.
Și psihologii din Galați au marcat această zi, după ce, în urmă cu o săptămână, o parte dintre ei au participat la lucrările Conferințe Europene de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2023”
Psihologia (gr. ψυχή psyché = suflet + λόγος logos = știință) este știința comportamentului uman, studiul funcțiilor și proceselor mentale, a experiențelor interioare și subiective – precum gândurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția și personalitatea.