Reprezentanţii AGIR Sucursala Galaţi au sărbătorit Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare (World Food Safety Day 2025) împreună cu reprezentanţii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti, "van Hall Larenstein” University of Applied Sciences, Olanda, Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați, ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), ai Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) şi ai asociaţiilor Global Harmonization Initiative (GHI), European Hygiene Engineering and Design Group (EHEDG ) şi Asociaţiei Specialiştilor de Industrie Alimentară din Romania (ASIAR), la workshop-ul intitulat "Global Initiatives on Shaping the Future of Food Safety", organizat în cadrul conferinţei internaţionale “Agriculture for life, life for agriculture”, în data de 06 iunie 2025, la sediul Facultăţii de Biotehnologii, din cadrul USAMV Bucureşti.
Prelegerile susţinute au subliniat rolul vital al științei şi ingineriei în protejarea consumatorilor și în construirea încrederii în alimentele pe care le aducem la mesele noastre. Câteva exemple:
- Promovarea armonizării globale a legilor și reglementărilor privind siguranța alimentelor
- Prevenirea contaminării intenționate a alimentelor cu TACCP și VACCP
- Comunicarea ambalajelor alimentare
- România, parte a rețelelor de gestionare a neconformităților din sectorul alimentar