Nelu Tătaru a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Cluj, dacă autorităţile iau în calcul să reducă intervenţiile pentru pacienţii non-COVID pentru a face faţă celor infectaţi cu SARS-COV-2.
"În evoluţie şi în următoarea perioadă s-au redus aceste intervenţii pentru patologiile clinice care nu necesitau urgenţe, dar trebuie să ţinem cont că fiecare pacient care are o patologie non-COVID trebuie evaluat, trebuie investigat şi în condiţiile în care nu poate fi reprogramat să sufere şi intervenţia de care avea nevoie. Sunt şi pacienţi care nu au o infecţie SARS-COV-2, au comorbidităţi care trebuie tratate”, a explicat Nelu Tătaru.
"Noi am adaptat paturile în terapie intensivă, aici este nevoia noastră mare în judeţele respective, acolo unde a fost nevoie, unde nu s-a putut am făcut transfer de pacienţi. În evaluările pe care le-am făcut la nivel naţional pentru fiecare regiune, pentru fiecare judeţ, pentru fiecare spital am găsit şi resursele unor paturi de terapie intensivă în rezervă pentru cazurile SARS-COV-2 şi până în acel moment vor fi folosite de pacienţii care sunt cu patologie non-COVID”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.