Sănătate

Ministrul Sănătății:"Sperăm să menținem cazurile de COVID-19 la 2.000"

„Suntem în a doua fază a valului unu, într-o perioadă de creștere. Sperăm să menținem creșterea pe 2.000, cu scădere spre 1.500 în perioada următoare, dar pentru acest lucru trebuie să respectăm niște reguli. Ar trebui să avem respect și pentru personalul medical, care face un efort uriaș de 7 luni”, a afirmat ministrul Tătaru, la Digi24.

"Terapie Intensivă - avem peste 550 de cazuri, dar în acest moment avem doar 176 de pacienţi intubaţi, care necesită respiraţia invazivă ventilată. Ceilalţi sunt în diverse grade de insuficienţă respiratorie, trecând oarecum pe o terapie intermediară, la fel, medicul curant decizând dacă el mai rămâne pe paturile care beneficiază de acel ventilator mecanic sau sunt trecuţi pe terapie intermediară cu o sursă suplimentară de oxigen", a susţinut Tătaru.

Potrivit acestuia sunt paturi disponibile în spitalele din Bucureşti. 

"Nu este capacitate maximă. Vorbim de Bucureşti. În toate spitalele sunt locuri. După cum ştiţi, gestionarea numărului de locuri şi a pacienţilor revine medicului curant", a declarat Tătaru, potrivit digi24.

Evaluați acest articol
(0 voturi)