Sănătate

Ministerul Sănătății a relaxat normele pe baza cărora școlile și grădinițele obțin autorizația sanitară de funcționare, în condițiile în care 20% dintre unități nu au așa ceva

Ministerul Sănătății a relaxat normele pe baza cărora școlile și grădinițele obțin autorizația sanitară de funcționare, în condițiile în care 20% dintre unități (aproximativ 3.500) nu au așa ceva, potrivit ordinului de ministru nr. 1.456 din 2020, publicat în Monitorul Oficial.“Având în vedere numărul mare de unități de învățământ neautorizate din punct de vedere sanitar, ținând cont de reglementările legale existente care se impun a fi aliniate la directivele europene și în interesul prevenirii situațiilor epidemiologice în unitățile de învățământ de stat sau private, prin prezentul proiect de ordin se abrogă Normele de igiena privind unitatile pentru ocrotirea, educarea si instruirea copiilor si tinerilor, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1955/18.10.1995.”

“În prezent, aproximativ 20% din numărul total al construcțiilor din unitățile de învățământ, nu dețin autorizație sanitară de funcționare”, menționează documentul oficial.

“Motivele principale pentru care nu a fost emisă autorizația sanitară sunt următoarele” se arată în documentul citat:

lipsa alimentării cu apă potabilă,
lipsă canalizare,
grupuri sanitare neconforme sau dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcțiilor de învățământ
cubaj insuficient în sălile de grupă/clasă pentru numărul copiilor/elevilor
clădiri în stare avansată de degradare, la care sunt necesare lucrări complexe de reabilitare la fundații, pereți și/sau acoperiș
iluminat natural sau artificial deficitar
sisteme de încălzire improprii (sobe/godine)“.

În vestibulul grupurilor sanitare, în ateliere școlare, în laboratoare (fizică, chimie, alimentație publică din cadrul școlilor de profil), în antreul sălilor de mese, precum și în vestibulul grupurilor sanitare din cadrul sălilor de educație fizică/sălilor de gimnastică școlare se amenajează chiuvete – lavoare, cu săpun lichid sau solid și prosoape de hârtie sau dispozitiv electric de uscare a mâinilor”, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.

Evaluați acest articol
(0 voturi)