S-a înființat Comisia pentru Dialog Permanent cu Pacienții, un forum de colaborare permanentă între Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și asociațiile de pacienți din România.
"Orice decizie pe care CNAS o ia și orice acțiune pe care o întreprinde trebuie să fie în interesul pacienților. Pentru a avea o imagine cât mai clară despre nevoile și interesele pacienților din România, este nevoie de un dialog onest, transparent și constructiv. Ne vom asigura că toate deciziile luate de comun acord în urma acestui dialog deschis vor fi puse în aplicare", a declarat dr. Andrei Baciu, președintele CNAS.
Joi, 24 august, a avut loc prima întâlnire în care au fost puse bazele acestui parteneriat, la care au participat peste 50 de asociații ale pacienților. CNAS a identificat, până acum, peste 200 de astfel de organizații. Toate asociațiile constituite legal care reprezintă interesele pacienților și care doresc să intre în acest parteneriat instituțional sunt rugate să se înscrie la