Sănătate

Îmbătrânim mai repede (și) din cauza alimentelor ultraprocesate

Consumul alimentelor ultraprocesate (AUP) este asociat cu o îmbătrânire biologică mai accelerată, potrivit unui studiu al unor cercetători australieni.

Astfel, cercetători de la universitatea Monash din Melbourne au analizat dietele a 16.055 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 79 de ani, având stiluri de viaţă şi stări de sănătate comparabile cu cele din alte ţări occidentale.

Pentru fiecare 10% din aportul caloric zilnic provenit din alimente ultraprocesate, vârsta biologică a unei persoane a crescut cu 2,4 luni, potrivit studiului.

Persoanele cu cel mai mare consum de alimente ultraprocesate au avut o vârstă biologică cu 0,86 de ani mai mare decât cei cu cel mai scăzut consum.

„Semnificaţia descoperirilor noastre este uriaşă, întrucât predicţiile noastre arată că, pentru fiecare creştere de 10% a consumului de alimente ultraprocesate există o creştere cu aproape 2% a riscului de mortalitate şi un risc de 0,5% de boli cronice într-un interval de doi ani”, după cum a precizat Barbara Cardoso, autoarea principala a studiului realizat de Departamentul pentru Nutriţie, Dietetică şi Alimentaţie din cadrul universităţii Monash.

Evaluați acest articol
(0 voturi)