Populația ezitantă ar trebuie să știe cei cinci factori care pot schimba părerea persoanele nehotărâte, pentru ca nivelul de imunitate colectivă să ajungă la o valoare foarte ridicată.
Datele oficiale din Marea Britanie relevă faptul că într-un studiu efectuat pe 200.000 de oameni, aproape fiecare a dezvoltat anticorpi împotriva virusului, în decurs de două săptămâni de la adminstrarea celei de-a doua doze, potrivit BBC News.
În ciuda îngrijorărilor inițiale că vaccinurile actuale ar fi mai puțin eficiente împotriva variantei Delta, cercetarile recente au arătat că vaccinurile Pfizer și Astra Zeneca reduc cazurile de spitalizare cu 92-96%. Cu toate astea, un număr considerabil de oameni sunt încă reticenți de a se vaccina împotriva COVID-19. Potrivit unui raport recent al Fondului Monetar Internațional, procentul acesta variază de la 10-20% în Marea Britanie, la 50% în Japonia și de 60% în Franța.
În România, potrivit ultimelor statistici publicate de Our World Data, pe 25 iulie 2021, numărul persoanelor nevaccinate din România era de 14,36 milioane, ceea ce reprezintă aproximativ 74,4%. Nu există o statistică oficială la noi în țară, privindu-i pe cei care sunt ezitanți de a se vaccina.
Marea majoritate, a persoanelor care ezită să se vaccineze, nu are o agendă politică și nu se angajează într-o cauză anti-științifică. Ei sunt pur și simplu nehotărâți, în privința alegerii de a face serul. Oamenii de știință au efectuat studii referitoare la acest aspect, cu mult înainte de apariția virusului Sars-Cov-2. Unul dintre cele mai importante modele este cunoscut sub numele de 5C, care ia în considerare cinci factori psihologici.
- Încrederea. Siguranța persoanei în eficacitatea și lipsa de primejdie a vaccinurilor, în serviciile de sănătate și factorii de decizie, care decid asupra acestora.
- Satisfacția. Dacă persoana consideră sau nu boala în sine, ca fiind un risc major pentru sănătatea sa.
- Calculul. Angajamentul individului de a căuta informații extinse, pentru a putea evalua costurile și beneficiile.
- Constrângerile. Cât de ușor îi este persoanei în cauză să aibă acces la vaccin.
- Responsabilitatea colectivă. Disponibilitatea de a-i proteja pe ceilalți de infectare, prin propria vaccinare.
Acești cinci factori sunt esențiali pentru oamenii care ezită să se vaccineze, pentru a le schimba convingerile. Desigur, mai există și alte cauze, legate de prejudecăți sau de teama de ace, ultima fiind la aproximativ 10% din populație.