Repartizarea eficientă în teritoriu a resursei umane specializate, prioritate maximă în Sănătate Recomandat

”Resursa umană specializată - fie că ne referim la medici, fie că ne referim la asistenți medicali - este deficitară și mai ales este prost repartizată în teritoriu și există încă mulți oameni care au acces limitat sau chiar nu au acces la servicii de sănătate”, a afirmat Rafila la evenimentul „Profit Health.forum - Sănătatea nouă”.

El a amintit că există proiecte legate de telemedicină, iar în momentul de față cabinetele medicilor de familie sunt dotate cu multe echipamente performante prin PNRR.

În opinia sa, comparând performanța sistemului de sănătate cu finanțarea sistemului medical, perfomanța este una bună.

„O să lucrăm încât să ajutăm în primul rând pe cei din zone mai puțin favorizate să poată să aibă acces la servicii de sănătate iar programele pe care le desfășurăm, inclusiv cele de investiții, au în vedere acest lucru”, a mai precizat Alexandru Rafila.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.