Vicepremierul Dan Barna a anunțat ce ajutoare vor fi acordate persoanelor afectate de inundațiile din județul Alba. Acestea vor fi alocate de la rezervele de stat. Autoritățile locale și persoanele care au avut de suferit în urma inundațiilor de săptămâna trecută din județul Alba vor primi sprijin de la rezervele de stat, a anunțat Dan Barna.
Ajutorul a fost aprobat luni în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență
Ca urmare, în unitățile administrativ-teritoriale Ocoliș, Câmpeni, Sohodol și Roșia Montană vor fi trimise următoarele produse și materiale: 35.000 litri de motorină, 8 construcții modulare complete, 260 paturi cu cazarmament, 520 pături, 8.500 litri apă, 2.600 conserve carne și 3.900 conserve pate.
Ajutoarele, rezultate din centralizarea solicitărilor edililor locali, vor ajunge la oameni în zilele următoare.
De asemenea Guvernul are în vedere asigurarea finanțării pentru proiectele de infrastructură locală care să reducă semnificativ pe viitor impactul producerii unor astfel de catastrofe.