Politică

UE suplimentează cu suma de 50 de milioane de euro fondurile alocate sectorului agricol

UE suplimentează cu suma de 50 de milioane de euro fondurile alocate sectorului agricol

Europarlamentarul român Victor Negrescu, care ocupă și poziția de negociator-șef al bugetului UE pentru 2025, a anunțat alocarea unei finanțări suplimentare de peste 50 de milioane de euro pentru sectorul agricol și dezvoltarea rurală. Decizia a fost luată în urma negocierilor de la Bruxelles.

„Am început săptămâna în dialog direct cu președinții și vicepreședinții Copa-Cogeca, una dintre cele mai reprezentative organizații ale fermierilor și sectorului agroalimentar la nivel european. În calitate de negociator-șef al bugetului UE pentru 2025, am reușit să obțin: 40 de milioane de euro în plus pentru Fondul European de Garantare Agricolă și 13,2 milioane de euro în plus pentru Fondul European de Dezvoltare Regională. Cred cu tărie că fermierii europeni merită mai mult sprijin și stabilitate, în special fermierii tineri, cei mici și cei aflați la început de drum. De aceea, am obținut creșterea semnificativă a finanțărilor pentru tinerii fermieri și pentru promovarea produselor agricole”, a transmis Victor Negrescu.

Europarlamentarul român a analizat problema birocrației excesive care afectează absorbția fondurilor europene.
„În loc ca resursele să fie valorificate la timp, aproape 1 miliard de euro necheltuiți au fost recuperați și transferați în exercițiul bugetar 2025. Vreau ca astfel de situații să nu se mai repete. Militez pentru o simplificare reală a accesului la finanțare, reducerea birocrației, fără a-i penaliza pe fermierii care deja respectă regulile europene. La Bruxelles, românii sunt prezenți și activi, atât în instituții, cât și în organizațiile profesionale”, a precizat europarlamentarul Victor Negrescu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)