Politică

Topul încrederii politice: cine conduce și cine pierde teren

Topul încrederii politice: cine conduce și cine pierde teren

Nicușor Dan se situează pe primul loc în privința încrederii bucureștenilor, conform ediției a VI-a a Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, desfășurat între 17 și 19 noiembrie 2025. În topul încrederii mai urcă premierul Ilie Bolojan, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și expertul în politici publice Călin Georgescu.

Sondajul arată că aproape toți bucureștenii au auzit de Nicușor Dan (99,4%), acesta fiind urmat îndeaproape de George Simion (98,6%) și Călin Georgescu (98,2%). Premierul Ilie Bolojan se bucură de o notorietate de 95,6%, iar Daniel Băluță ajunge la 90%. În zona inferior-superioară a clasamentului se situează Sorin Grindeanu (87,1%), Anca Alexandrescu (80,5%), Cătălin Drulă (78,1%), Ciprian Ciucu (74,4%) și Dominic Fritz (69,5%).

În privința încrederii, șeful statului se află în fruntea ierarhiei cu 44,2% încredere la nivelul întregului eșantion, respectiv 44,4% în rândul celor familiarizați cu el. Premierul Ilie Bolojan este al doilea, cu 36,6% încredere (38,3% între cei care îl cunosc), iar primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, ocupă locul al treilea – 33,8% (37,6% între cei care au auzit de el).

Ciprian Ciucu obține 32,1% încredere la nivelul totalului populației, însă în rândul celor care îl cunosc procentul urcă la 43,1%, unul dintre cele mai ridicate din clasament. Pe poziția următoare se află Călin Georgescu cu 25,9% (26,4% în rândul celor care au auzit de el).

În zona de jos a clasamentului se află Cătălin Drulă (19%; 24,3% între cunoscători), Dominic Fritz (17,2%; 24,7%), Anca Alexandrescu (17,1%; 21,2%) și Sorin Grindeanu (14,6%; 16,8%).

Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, atrage atenția că nivelul de încredere este influențat de nivelul de notorietate: „Personalitățile cu notorietate mai redusă obțin inevitabil procente mai mici la nivel de populație generală, pentru că sunt evaluate de un cerc mai îngust de persoane.”

El subliniază și diferența dintre măsurarea încrederii și măsurarea intenției de vot: „La întrebările privind încrederea, respondenții pot aprecia mai multe personalități simultan, chiar din zone politice diferite. Intenția de vot presupune o singură opțiune.”

 Sondajul a fost derulat în intervalul 17–19 noiembrie 2025, prin metoda CATI, pe un eșantion stratificat de 1107 persoane adulte din București. Marja maximă de eroare este de ±2,95%, pentru un nivel de încredere de 95%.

Evaluați acest articol
(0 voturi)