Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat condițiile pe care social-democrații le impun pentru a susține în Parlament viitorul Cabinet condus de premierul desemnat Sorin Tomac. Printre principalele solicitări se numără reducerea TVA la alimentele de bază și medicamente, precum și diminuarea taxării muncii pentru salariile mici și medii.
După mai bine de o oră de discuții cu premierul desemnat, Grindeanu a declarat că România are nevoie de un guvern capabil să implementeze reforme reale și măsuri de relansare economică.
„România are nevoie de un guvern care să aibă curajul să facă reforme reale. România are nevoie de implementarea Programului PSD de relansare economică și completarea lui cu unele măsuri de stimulare a investițiilor care au fost respinse de prim-ministrul demis”, a afirmat liderul PSD.
„Dacă acest Guvern vrea sprijinul PSD, atunci, referitor la reducerea deficitului, trebuie să plece de sus în jos, nu ca până acum”, a declarat acesta.
Social-democrații propun reducerea TVA pentru alimentele de bază și medicamente la 9%, iar în anumite cazuri chiar la 5%.
„În domeniul taxelor, am dori ca viitorul Guvern să scadă TVA-ul alimentelor de bază și al medicamentelor până la 9% sau chiar 5%. În plan social, ne așteptăm să se vină cu o reducere concretă a taxării pe muncă a salariilor mici și medii”, a explicat Grindeanu.