Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la ceremonia încoronării Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea şi a Reginei Camilla, la Westminster Abbey.
„În această dimineaţă, înainte de Ceremonia încoronării Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea”, a scris Klaus Iohannis, sâmbătă pe Facebook.
Marea Britanie organizează sâmbătă încoronarea Regelui Charles al III-lea, printr-o ceremonie fastuoasă, prima din ultimele şapte decenii, care va marca un moment ce intră în istorie.
În vârstă de 74 de ani, Charles al III-lea a devenit rege imediat după moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a, în urmă cu aproape opt luni, la 8 septembrie 2022. Dar încoronarea este o zi simbolică, care combină o slujbă religioasă şi fastul unei tradiţii britanice, unice în lume.