Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 119/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Schema de protejare a populaţiei şi a mediului economic a fost extinsă până la 31 august 2023.
Preţurile la energie vor fi următoarele:
„a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 - 31 decembrie 2022 de catre clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0-100 kWh inclusiv;
preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 de către urmatoarele categorii de clienţi: (i) clientii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0-100 kWh inclusiv;
(ii) clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere;pretul final facturat plafonat se aplica de la data de întai a lunii urmatoare celei in care s-au depus documentele mentionate;
(iii) clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri si a unei declaraţii pe propria răspundere;
preţul final facturat plafonat se aplica de la data de întâi a lunii urmatoare celei in care s-au depus documentele menţionate;
(iv) clienţii casnici familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 ani în cazul în care urmează o formă de învaţământ, în baza unei cereri si a unei declaraţii pe propria răspundere;pretul final facturat plafonat se aplica de la data de intai a lunii urmatoare celei in care s-au depus documentele menţionate;”, arată actul normativ.
De asemenea, potrivit unui alt amendament admis, preţul va fi de „maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat in perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de catre clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh”.