Politică

Premierul Nicolae Ciucă: Să arătăm că 1 Decembrie este, cu adevărat, ziua unităţii noastre!

Să arătăm că 1 Decembrie este, cu adevărat, ziua unităţii noastre, o zi a tuturor celor a căror inimă tresaltă în faţa tricolorului, a scris premierul Nicolae Ciucă, într-un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României.

 

„La 104 ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfăşurare la graniţa de Est şi un obiectiv naţional către care ne canalizăm toată energia, aderarea la Spaţiul Schengen. Şi acum, ca şi la încheierea Primului Război Mondial, principalele subiecte pe agenda naţională sunt siguranţa, stabilitatea şi modernizarea României. Faţă de 1918, acum avem de partea noastră fonduri europene pentru reforme şi dezvoltare, precum şi protecţia oferită de NATO, cea mai puternică alianţă militară din istorie.

Partidul Naţional Liberal rămâne un partid al tuturor românilor, devotat intereselor ţării şi cu un puternic angajament de a aduce România acolo unde îi este locul, alături de marile democraţii europene. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!”, a scris premierul Ciucă, pe Facebook. 

Evaluați acest articol
(0 voturi)