Premierul Nicolae Ciucă discută duminică cu sindicatele din educaţie, în condiţiile în care de luni acestea ar urma să declanşeze greva generală.
”Partidul Naţional Liberal a susţinut încă de la început că principala preocupare a coaliţiei trebuie să fie soluţionarea problemelor cetăţenilor. De altfel, PNL a semnalat foarte clar că există riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetăţenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare. Acesta a fost şi motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului şi evitarea unor discuţii pe funcţii şi persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale românilor. Soluţia pentru revendicările sindicatelor din educaţie este în legea salarizării unitare. În consecinţă, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susţinerea coaliţiei pentru a realiza legea salarizării unitare şi reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL doreşte ca revendicările profesorilor să fie soluţionate de urgenţă, ca şi problema pensiilor speciale”, a transmis premierul Nicolae-Ionel Ciucă.