Politică

Premierul Cîțu, despre instituirea stării de urgență: Sunt şase milioane de oameni vaccinați. Nu poți să-i pedepsești!

Premierul Florin Cîţu susține că, în acest moment, nu s-a discutat despre varianta instituirii stării de urgenţă în România, fiind de părere, totodată, că pentru cele aproape 6 milioane de români care s-au vaccinat această măsură ar părea “bizară”.

"În acest moment nu s-a discutat aşa ceva. Păi, vă daţi seama că sunt oameni care sunt vaccinaţi şi sunt deja aproape 6 milioane de persoane care sunt vaccinate, pare bizar pentru aceste persoane să fie într-o stare de urgenţă, când sunt foarte multe persoane care nu au dorit să se vaccineze şi atunci nu poţi să îi pedepseşti pe unii pentru că unii chiar nu au dorit să se vaccineze. Adică nu putem să spunem că nu am avut vaccin. Am avut vaccin în România, avem vaccin, am fost prima ţară din Uniunea Europeană care a avut... a permis vaccinarea cu buletinul oriunde în România", a declarat Florin Cîţu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare