Premierul Florin Cîțu cere pedepsirea parlamentarilor care nu poartă mască în Parlament. Solicitarea îi vizează în special pe politicienii de la AUR care au participat la ședința în care s-a vorbit despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului de dreapta.
Poziția premierului a apărut după ce mai mulți parlamentari au refuzat să poarte mască în interiorul Parlamentului.
„Regulile sunt aceleași pentru toți! Cine crede că e deasupra legii doar pentru că este parlamentar, se înșală! Vreau să văd că autoritățile statului își fac treaba și îi amendează pe parlamentarii AUR care nu au purtat mască ieri în Parlament. Nu există nicio scuză”, a solicitat prim-ministrul României.
Premierul Cîțu le-a solicitat reprezentanților USR PLUS să renunțe la jocurile politice și să renunțe la guvernare.
„Circul pe care l-am văzut ieri în Parlament, cu aleși care nu respectă reguli în plină pandemie și cred că doar dacă țipă și bruschează un alt deputat din Parlament își impun punctul de vedere, ar trebui să îi facă pe cei de la USRPLUS să își dea seama, în al 12-lea ceas, ce greșeală fac. Dacă nici lucrurile astea nu îi determină pe membrii USRPLUS să se dezică de liderii partidului, nu știu ce ar mai putea să o facă. Le cer să se gândească bine, pentru că nu ne putem permite această criză politică”, a precizat Cîțu.