PNL, PSD și USR-PLUS au propuneri pentru premierul care va fi la conducerea Guvernului după alegerile parlamentare din decembrie. Totuși, decizia va fi luată în funcție de rezultatul obținut de partide la scrutin.
Discuțiile au apărut după ce un reprezentant al USR-PLUS a anunțat că propunerea alianței va fi Dacian Cioloș.
„Dacian Cioloș este, prin protocolul nostru vechi de alianță USR-PLUS, persoana desemnată pentru a prelua acest portofoliu”, a declarat purtătorul de cuvânt al alianței, Ionuț Moșteanu.
Imediat, a venit reacția liberalilor care au anunțat din nou că propunerea PNL va fi Ludovic Orban și că partidul care câștigă alegerile oferă premierul.
„Premierul este desemnat de partidul care câștigă alegerile. Obiectivul PNL este de a câștiga alegerile", a spus președintele PNL, Ludovic Orban.
PSD susține că partidul care câștigă alegerile trebuie să aibă funcția de premier și anunță că social democrații sunt pregătiți pentru guvernare.
„Să rămână scris! Orban, 24 octombrie 2020: “Premierul e desemnat de partidul care câștigă alegerile.” Așa este! Iar premierul va fi de la PSD! În schimb, PNL va rămâne cu traseiștii, impostorii și penalii, Ludovic! Și, totuși... când ai de gând să prezinți public bugetul României?! Dacă nu aduce #austeritatea, de ce îl țineți ascuns?!", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie.