Politică

Orban își depune candidatura pentru un nou mandat la șefia PNL: candidez pentru că simt, ca liberal de 30 de ani

Orban își depune candidatura pentru un nou mandat la șefia PNL: candidez pentru că simt, ca liberal de 30 de ani

Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a anunțat miercuri, într-o postare pe Facebook, că va depune joi, 19 august, moțiunea prin care candidează la un nou mandat la șefia partidului.

„Candidez pentru că simt, ca liberal de 30 de ani, că este calea prin care putem menține și consolida Partidul Național Liberal ca principală forță politică în România. (...)Candidez și pentru că știu că dacă Partidul Național Liberal nu va performa în continuare, acest lucru se va răsfrânge negativ asupra fiecărui român în parte, așa cum s-a întâmplat în 2016. Momentul 2024 va fi unul capital, pentru că rezultatele bune ale Partidului Național Liberal vor influența în bine soarta României, dar o dezamăgire din partea PNL va marca puternic parcursul țării noastre”, a adăugat liderul liberal.

„Îi îndemn pe colegii mei să analizeze foarte serios candidaturile pentru Congresul din 25 septembrie și să decidă liber, în funcție de propriul discernământ, viitorul partidului. Fiecare delegat poartă responsabilitatea votului pe care îl va acorda, care reprezintă în mod fundamental un act de încredere, dar și o delegare a puterii către cel care va conduce partidul”, a transmis Ludovic Orban.

Evaluați acest articol
(0 voturi)