Politică

Ministrul Grindeanu: Punem la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina o aplicaţie privind coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României

Ministrul Grindeanu: Punem la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina o aplicaţie privind coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că va fi pusă la dispoziţia refugiaților o aplicaţie prin care sunt prezentate coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României, pentru persoanele refugiate din Ucraina.

„De astăzi punem la dispoziţia celor interesaţi o aplicaţie prin care sunt prezentate coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României, pentru persoanele refugiate din Ucraina. Datele sunt furnizate în limba română, engleză şi ucraineană, pentru modurile de transport feroviar, rutier şi aerian. Prin această aplicaţie persoanele refugiate care vor să tranziteze România pot alege cele mai eficiente rute”, a scris ministrul Transporturilor.

Aplicaţia a fost dezvoltată de CESTRIN, unitatea aflată în coordonarea Ministerului Transporturilor, în colaborare cu Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi Inspectoratul General al Poliţiei.

Aplicația oferă informații despre:
- coridoarele de tranzit rutiere (16 coridoare)
- coridoare feroviare (7 coridoare), împărțite pe țara de destinație
- punctele de trecere a frontierei
- aeroporturi civile internaționale
- benzinării (aprox. 600)
- parcări (cca. 1750)
- spații de servicii aferente fiecărui coridor (peste 50);
- stații de cale ferate (cca. 250)
- conexiuni cu aeroporturile apropiate punctelor vamale de interes în acest moment (13 coridoare).
Informațiile pot fi selectate prin bifa aferentă pentru a îmbunătăți vizualizarea datelor în funcție de interesul utilizatorului.

Aplicaţia poate fi accesată din linkul: https://cestrin.maps.arcgis.com/ap/webappviewer/index.html.

Evaluați acest articol
(0 voturi)