Politică

Ministrul Finanțelor, despre TVA zero la alimente: „Contravine directivei, riscăm infringement”

Ministrul Finanțelor, despre TVA zero la alimente: „Contravine directivei, riscăm infringement”

Dan Vîlceanu, ministrul Proiectelor Europene, susține că implementarea TVA zero la alimente contravine directivelor europene.

„Nu am avut o discuţie în Guvern legată de TVA zero la alimentele de bază. Este o măsură care, cel puţin la momentul ăsta, contravine directivei TVA. Putem să discutăm orice (cu Comisia Europeană, n.r.), dar să ai o reglementare care contravine unei directive asta înseamnă infringement”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. 

Reacția acestuia vine după ce Marcel Ciolacu a vorbit despre o reducere a TVA. „Cred că ştim că există un TVA redus la alimente de 9%, poate 5% este posibil, că şi pentru energie şi gaze, cu aplicare de la 1 februarie”, a precizat Marcel Ciolacu la Antena 3. O altă măsură poate fi o plafonare a preţului la alimentele de bază, precizând că o astfel de măsuri ar fi mai corectă în această perioadă, menţionând însă că „există şi un acord european pe fiscalitate care interzice TVA 0%”.

 
Evaluați acest articol
(0 voturi)