Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, duminică, că OMV va plăti taxa de solidaritate. „Aşteptaţi luna iunie”, a spus el.
”Eu rămân la ceea ce am spus, va plăti. Aşteptaţi iunie. Ceea ce lumea uită este că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie. Înainte nu poate să plătească şi dacă ar vrea pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit”, a spus ministrul.
Adrian Câciu a precizat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare. ”Comisia înleles toate scăpările din Regulament, am şi spun că ar trebui să revină cu o clarificare la regulament”, a precizat Câciu, potrivit News.ro.
Despre o altă companie, Black Sea Oil & Gasse, ministrul a spus că şi aceasta se încadrează în Regulamentul european.
”Acest regulament nu a trecut pe la ministrul de finanţe sau pe la miniştrii de finanţe din statele membre. Trebuie înţeles un lucru, acolo a fost făcut regulamentul ( la miniştri Energiei, nr), nu la finanţe”, a afirmat Câciu, arătând că ar fi fost corect să treacă şi pe la ECOFIN.