Politică

Mihai Tudose, atac dur la adresa lui Florin Cîţu: „Inconştientul ăsta va tăia jugulara României“

Fostul premier PSD Mihai Tudose a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj liberalilor pe care l-a intitulat ”apel către învinși”, sfătuindu-i să nu dea ”briciul pe mâna maimuței” și să fie atenţi la riscurile ce decurg din propunerea lui Florin Cîţu pentru funcţia de premier.

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose crede că actualul ministru de Finanţe ”va tăia jugulara României”.

„Apel către învinși....

Nu dați briciul pe mâna maimuței! Mare atenție la riscurile ce decurg din propunerea PNL contrară voinței alegătorilor, manifestată ca un premiu de consolare pentru pierderea alegerilor, privind guvernul Mâțu. Au optat românii pentru guvern PNL sau pentru Mâțu premier? Nu!

Deficit bugetar record după Revoluție: -10% în 2020. Îndatorare sinucigașă: în 12 luni, Mâțu a făcut 20 de miliarde de euro datorii, cât a acumulat România în primii 20 de ani după căderea lui Ceaușescu. Am avut, anul ăsta, cea mai abruptă cădere economică din UE și avem cea mai lentă revenire. În trimestrul 3, restul UE a recuperat întreaga cădere din trimestrul 2. Numai România a recuperat doar 46% din scădere.

Ăsta e bilanțul marelui finanțist Mâțu - geniul păcănelelor. Șocul pandemiei a fost dublat, la noi, de o guvernare catastrofală. Drept răsplată, PNL îl promovează pe Mâțu premier?!...

Perdanților, nu dați briciul pe mâna maimuței! Inconștientul ăsta va tăia jugulara României!

P.S.: Și ca și cum nu ar fi destulă tragedie, aflăm din interiorul ,,negocierilor” că nimeni nu vrea Sănătatea și Educația.....
Apără-ne Doamne de păgânii ăștia!!!!!”, a scris Mihai Tudose, pe pagina sa de Facebook.

 

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)