Premierul Marcel Ciolacu a semnat, joi, în Cartea de condoleanţe deschisă în memoria Papei Francisc.
„Am semnat astăzi în Cartea de condoleanţe deschisă în memoria Papei Francisc la Nunţiatura Apostolică în România. Moştenirea morală şi spirituală a Papei Francisc va rămâne vie în conştiinţa poporului român şi ne va călăuzi în continuare către compasiune, echilibru şi înţelegere”, a transmis premierul după ce a semnat în cartea de condoleanţe.
Premierul anunţă că va fi prezent la funerariile Papei Francisc, sâmbătă.
”Sâmbătă, voi fi prezent la funeraliile Sanctităţii Sale pentru a aduce un ultim omagiu în numele românilor celui care a fost un simbol al păcii, al speranţei şi al umanităţii.“, a scris Ciolacu pe Facebook.