Politică

Luminiţa Odobescu, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

Luminiţa Odobescu, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu va participa, luni, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care se va desfăşura la Bruxelles.

”Oficialii europeni vor aborda aspecte privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situaţia din Orientul Mijlociu, precum şi diplomaţia digitală. De asemenea, vor avea un schimb de opinii cu preşedintele Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), Nadia Calviño, în cadrul unui dejun de lucru informal”, anunţă MAE.
 

”Cu privire la situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, miniştrii europeni vor aborda ultimele evoluţii de securitate, sprijinul UE pentru soluţionarea crizei din Fâşia Gaza, precum şi perspectivele procesului politic pentru o pace durabilă şi cuprinzătoare. În cadrul prânzului de lucru cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii va fi abordată intensificarea cooperării UE cu BEI pentru a adapta modalităţile de finanţare a obiectivelor de politică externă ale UE, în contextul provocărilor geopolitice actuale”, a mai transmis sursa citată.
 

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)