Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că „interferența rusă” în alegerile prezidențiale din România este 'documentată', în țara noastră instituțiile 'își fac treaba și vor prezenta probele în fața judecătorilor', iar lupta pentru apărarea democrației nu s-a încheiat odată cu trimiterea în judecată a acestui dosar.
„Răspunsul purtătorului de cuvânt al Kremlinului la dosarul instrumentat de Parchetul General este în aceeași notă de manipulare și de negare a dovezilor evidente privind implicarea Rusiei în tentativa de modificare a rezultatului alegerilor din România. Negarea repetată nu schimbă realitatea consemnată în rapoarte oficiale și acte de urmărire penală. Interferența rusă este documentată; în România, instituțiile își fac treaba și vor prezenta probele în fața judecătorilor. Aceasta este, de fapt, dovada clară că lupta pentru apărarea democrației nu s-a încheiat ieri odată cu trimiterea în judecată a acestui dosar”, a scris Grindeanu, pe Facebook.
Potrivit acestuia, instituțiile statului - unele vizibile, altele mai puțin vizibile - au lucrat împreună pentru a dezvălui un mecanism complex de război hibrid, construit cu sprijin rusesc și orientat direct spre destabilizarea societății și influențarea alegerilor.