Politică

Gabriela Firea: Trebuie să vedem mai multe femei, pe locuri eligibile

Gabriela Firea: Trebuie să vedem mai multe femei, pe locuri eligibile

Gabriela Firea anunță că în calitate de senator PSD Bucuresti, va milita pentru a fi cât mai multe femei pe listele electorale.

”Se apropie noua sesiune parlamentară. În calitate de senator PSD Bucuresti, voi milita alături de colegii mei pentru introducerea cât mai rapid a cotelor de gen în politică, să avem cât mai multe femei pe listele electorale. Acum, numai 17% dintre parlamentari sunt doamne. La nivel european, avem cele mai puţine femei în politică. Tocmai din acest motiv am depus în Parlament împreună cu preşedintele PSD Marcel Ciolacu, actualul prim-ministru al României, proiectul legislativ care le asigură femeilor 30% dintre locurile pe listele electorale la alegerile de anul viitor. La europarlamentare, locale şi parlamentare trebuie să vedem mai multe femei, pe locuri eligibile”, a scris Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, „femeile din România sunt în număr mare discriminate, izolate, plătite prost, dezavantajate şi de prea multe ori victime ale violenţei domestice”.

”Nu sunt vorbe goale, ci statistici oficiale. Suntem pe locul 26 din 27 în Europa, deci la coada clasamentului realizat de Institutul European pentru Egalitate de Gen. Împărtăşesc opiniile doamnei comisar european Helena Dalli şi în timpul mandatului la ministerul Familiei am avut o întâlnire de lucru despre cele mai arzătoare probleme ale femeilor din România. I-am prezentat atunci Manifestul pentru drepturile femeilor, cu proiecte punctuale pentru doamnele din ţara noastră”, mai adăugă Gabriela Firea.

Evaluați acest articol
(0 voturi)