Pacienții aflați în recuperare după intervenții chirurgicale, accidente vasculare cerebrale sau alte afecțiuni vor putea beneficia mai ușor de tratamentele necesare, după ce Camera Deputaților a adoptat PL-x nr. 153/2026, proiectul de lege care permite furnizarea serviciilor de recuperare medicală și prin telemedicină.
Deputatul Viorica Sandu a anunțat că a fost coinițiator al proiectului și a susținut adoptarea acestuia în Camera Deputaților, considerând că măsura reprezintă un pas important pentru modernizarea sistemului de sănătate și creșterea accesului pacienților la servicii medicale.
„Am fost coinițiator, am susținut și am votat, în Camera Deputaților, adoptarea PL-x nr. 153/2026, proiectul de lege prin care serviciile de recuperare medicală vor putea fi oferite și prin telemedicină. Sănătatea trebuie să ajungă la oameni, fără ca aceștia să fie puși în fața unor obstacole atunci când au nevoie de ea”, a transmis deputatul Viorica Sandu.
Potrivit parlamentarului, noua reglementare răspunde nevoilor pacienților care, din cauza stării de sănătate, a distanței față de centrele medicale sau a dificultăților de deplasare, întâmpină probleme în accesarea serviciilor de recuperare.
„Facem astfel un pas concret către un sistem de sănătate mai modern, mai accesibil și mai apropiat de nevoile oamenilor”, a mai precizat deputatul Viorica Sandu.