Politică

Deputatul Viorica Sandu: România are şansa să intre în liga economiilor dezvoltate în următorii ani

Deputatul Viorica Sandu susține că România are şansa să intre în liga economiilor dezvoltate în următorii ani. „Guvernările PSD își arată roadele”, afirmă deputatul gălățean.

Potrivit acesteia, în 2022 România a primit invitaţia oficială de a adera la OECD. Această învitație vine pe fondul creșterii PIB-ului pe cap de locuitor de la 30% la 63% din media OECD în ultimii 20 de ani.

„Șeful organizaţiei celor mai dezvoltate ţări ale lumii, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a afirmat despre țara noastră :<<V-aţi descurcat foarte bine în ultimul deceniu pentru a creşte economia, standardele de viaţă. Aţi prins din urmă economiile OECD, în ciuda crizei financiare. În România, PIB per capita a ajuns la finalul lui 2019 la 63% din media OECD, ceea ce înseamnă o creştere enormă, de la aproximativ 30% din media OECD la începutul anilor 2000>>”, relatează pe pagina sa de Facebook Viorica Sandu, deputat PSD de Galați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)