PSD a obținut primul semnal pozitiv din partea guvernului austriac în chestiunea Schengen, anunță deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, pe Facebook.
„În urma întâlnirii dintre Ministrul PSD al Muncii cu ministrul Muncii și Afacerilor Sociale, Sănătății și Protecției Consumatorului din Austria, Johannes Rauch, cei doi au semnat o declarație comună, împărtășită și susținută și de vice-cancelarul Austriei, Werner Kogler, președintele Partidului Verzilor din coaliția de Guvernare, în care se subliniază necesitatea aderării României la Schengen pentru a facilita accesul asistenților din România care oferă asistență continuă 24 de ore din 24, persoanelor cu dificultăți medicale”, a scris Viorica Sandu.
Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi a obținut astfel primul semnal pozitiv din partea guvernului austriac în chestiunea Schengen după eșecul major înregistrat de Ministrul PNL de Interne, Lucian Bode, care l-a invitat pe omologul său la București doar pentru a mai respinge încă o dată candidatura României la Schengen.
„Este primul mesaj oficial de susținere obținut pentru candidatura României la Schengen din partea unor înalți reprezentanți ai Guvernului Austriac. Rezultatul obținut de ministrul PSD contrastează puternic cu eșecul înregistrat în chestiunea Schengen de ministrul PNL al Internelor”, a adăugat deputatul Viorica Sandu.