Deputatul Viorica Sandu afirmă, într-o postare pe Facebook, că PSD salută gestul premierului și șefului PNL de a lua măsura demiterii președintelui ANAF. „Dacă domnul Heiuș era în PSD am fi luat exact aceeași decizie ca și domnul Ciucă. Poate ceva mai devreme”, susține Sandu.
„Este clar că dl. Heiuș nu și-a dat demisia de bună voie și nesilit de nimeni, așa cum este clar că problemele de colectare nu au apărut ieri când dl, Heiuș ”și-a dat demisia”. Singurul care pretinde că a aflat ieri de problemele ce trenau de luni de zile este doar domnul Lucian Heiuș însuși. Ministrul Finanțelor nu a supraestimat veniturile din acest an, așa cum trâmbițează liderul liberal gălățean George Stângă, în încercarea de a băga la înălbitor imaginea celui care până ieri a fost președintele ANAF, Lucian Heiuș”, susține deputatul Viorica Sandu, într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, ministrul Finanțelor și alți reprezentanți ai PSD din Guvern au semnalat de mai multă vreme că sunt probleme în colectarea veniturilor, însă era un algoritm politic care a fost respectat.
„Ministrul Finanțelor nu putea să-l demită pe șeful ANAF ‼️ DECIZIA TREBUIA SĂ VINĂ DE LA PREMIER‼️ Și e bine că a venit în cele din urmă, chiar dacă ceva mai târziu. Mai bine mai târziu, decât niciodată. Nu e vorba de care departament al ANAF a colectat mai bine și care nu. Instituția a avut un șef care trebuia să ia din timp măsuri pentru a nu se ajunge aici. Domnul Heiuș la finalul lunii martie, când ANAF trebuia să pună presiune pentru a închide primul trimestrul, era pe pârtia de schi‼️
Evident că în acest mod nu poți obține performanță. Nu este un atac la PNL! Aceasta este specialitatea liderului liberal gălățean, care azi a ieșit la atac asupra activității miniștrilor PSD. Sunt specifice pentru dumnealui atacurile la activitatea PSD, pentru a masca probabil lipsa inițiativelor sau realizărilor liberale la Galați. Noi cei din PSD dimpotrivă, salutăm gestul premierului și șefului PNL de a lua măsura demiterii președintelui ANAF. Dacă domnul Heiuș era în PSD am fi luat exact aceeași decizie ca și domnul Ciucă. Poate ceva mai devreme. Dar e bine și acum - mai bine mai târziu, decât niciodată”, a adpugat Viorica Sandu.