Deputatul Viorica Sandu susține că agresiunea într-o unitate de învățământ implică o problemă a sistemului de educație. „Acolo unde profesorii nu sunt respectați și nu au autoritate, nu poți avea o educație de calitate”, afirmă deputatul gălățean.
„Cazul elevului care și-a atacat profesoara este cea mai nouă dovadă că libertatea prost înțeleasă, a creat unor elevi impresia că au toate drepturile, fără nicio obligație și că faptele lor nu vor fi urmate de consecințe”, a scris deputatul Viorica Sandu, pe Facebook.
„Legile educației care sunt în dezbatere parlamentară, trebuie să restabilească autoritatea profesorilor și respectul elevilor față de cei care îi învață carte, iar PSD va insista ca noile reglementări să conțină prevederi clare în acest sens:
-Trebuie să luăm măsuri legislative pentru a preveni astfel de cazuri‼
-Instituțiile de învățământ trebuie să ofere siguranța‼
-Asemenea derapaje, ca acel întâmplat zilele acestea, naște îngrijorarea nu doar în rândurile profesorilor, ci și în rândul părinților ai căror copii au în clasă astfel de colegi agresivi și lipsiți de respect față de dascăli‼
-Noile legi ale educației trebuie să prevadă, pe lângă drepturi și responsabilități pentru elevi și sancțiuni pentru derapajele lor‼
-Noile legi trebuie să reinstituie autoritatea cadrelor didactice și să garanteze siguranța celorlalți elevi‼”, a completat Viorica Sandu.