Politică

Deputatul Viorica Sandu: Aeroportul Galați nu trebuie să rămână în afara Legii Bugetului de stat 2025!

Dezvoltarea județului Galați este prioritatea noastră, a parlamentarilor PSD gălățeni și cel mai important obiectiv al nostru este aeroportul de la Galați-Brăila, a anunțat deputatul PSD Viorica Sandu.

Primele etape ale acestui obiectiv strategic pentru zona de sud-est a țării (realizarea expertizelor geotehnice și de mediu din cadrul studiului de fezabilitate) trebuie să aibă continuitate .

„De aceea am depus și susținut cu toată energia, atât în Comisiile reunite de buget, finanțe și bănci cât și în plen, alături de colegii mei parlamentari gălățeni din PSD: Marius Mărgărit, Liviu Bogdan Ciucă și Marius Humelnicu, amendamentul care prevede alocarea finanțării necesare pentru continuarea acestui proiect”, a precizat deputatul Viorica Sandu.

Potrivit deputatului gălățean, aeroportul Galați nu trebuie să rămână în afara Legii Bugetului de stat 2025.

„3250.000 lei este finanțarea obținută de parlamentarii PSD gălățeni pentru realizarea Aeroportului International Galati-Brăila. Pentru dezvoltarea economică a județului Galați primul pas este dezvoltarea infrastructurii!”, a adăugat Viorica Sandu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare