Pe 31 martie se sărbătoresc 130 de ani de când social-democrația a luat naștere odată cu primul partid social democrat în România, a anunțat deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu.
„Cu această ocazie Partidul Social Democrat și PES_Activists_România vor evoca, printr-un eveniment inedit, momente importante din istoria României, la care social democrații români și-au adus o importantă contribuție: dobândirea drepturilor sociale, promovarea justiției sociale și a egalității de șanse între femei și bărbați, rolul hotărâtor al personalităților istorice de stânga, la înfăptuirea Marii Uniri, eforturile depuse pentru renașterea democrației românești după Revoluția din 1989, respectiv pentru aderarea României la NATO și Uniunea Europeană. Astăzi social democrații din România sunt cei care au restabilit echilibrul și stabilitatea în societatea românească, măcinată de crize(politică, sanitară, economică), în momentul intrării PSD la guvernare. La mulți ani PSD! La mulți ani social-democrației în România!”, a transmis Viorica Sandu.