Europarlamentarul Dacian Cioloș a efectuat o vizită în Ucraina, la Liov, împreună cu mai mulți colegi din Parlamentul European. „Cu atâtea crize suprapuse, este esențial să venim cu soluții rapide pentru a evita și o criză alimentară. Zilele acestea, am reușit să lucrăm direct, la fața locului, cu vecinii ucraineni”, a afirmat Cioloș.
„Avem deja câteva concluzii importante la finalul primelor două zile de vizite pe teren și discuții cu reprezentanți ai Ministerului ucrainean al Agriculturii, cu parlamentari, fermieri și cu reprezentanți ai mai multor asociații agricole.
În primul rând, întâlnirile cu organizațiile de fermieri ne-au ajutat să înțelegem nevoile specifice imediate: sprijin logistic pentru transport și depozitare cereale; sprijin financiar pentru ca agricultorii care nu au bani pentru însămânțările noii culturi (deoarece nu și-au putut vinde producția) să poată continua activitatea.
Am realizat faptul că în domeniul agricol și agroalimentar, în momentul de față, vorbim de două Ucraine: una unde și fermierii suferă direct de distrugeri materiale (ferme distruse, câmpuri minate ce nu pot fi lucrate, animale care nu pot fi hrănite) și unde nu se poate ajunge în mod normal la consumatori cu produsele din cauza războiului; o altă Ucraină, aflată în afara zonei de conflict direct, dar unde producătorii nu-și pot trimite și vinde marfa chiar dacă au condiții de producție. Cele două mari categorii de fermieri au nevoie de sprijin adaptat, pentru că e mai ieftin să ții în viață capacități de producție decât să le lași să moară și apoi, în procesul de reconstruire, să fii nevoit să o iei de la zero.
Din discuțiile avute, am realizat că reconstruirea după război va coincide cu negocierile de aderare a Ucrainei la UE și că acest lucru, pentru sectorul agricol și agroalimentar al vecinilor noștri, e o provocare pentru a găsi chiar de acum soluții orientate spre viitor. Investițiile trebuie să fie făcute atât cu gândul la reconstrucție, cât și la o integrare cât mai ușoară în Uniunea Europeană”, a transmis Dacian Cioloș.