Lansarea candidaților PSD Galați pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie a avut loc la Teatrul Național de Operă și Operetă.
„Noi credem că avem cei mai buni candidați care au fost validați, ca urmare a unui proces foarte serios și foarte elaborat și avem astăzi o imagine foarte clară. (…)Avem multe lucruri de făcut împreună și suntem încrezători că avem o echipă de oameni foarte serioși pe care i-am validat și i-am verificat în decursul acestor ani și care vor câștiga încrederea celor care vor fi singurii care vor decide dacă alegerea este bună sau nu”, a transmis liderul PSD Galați, europarlamentarul Dan Nica, care va candida la alegerile comasate din 9 iunie pentru un nou mandat de europarlamentar.
„Astăzi, am avut bucuria de a fi alături de colegii mei social-democrați la evenimentul de prezentare a tuturor candidaților pentru alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie.
Si da, candidez pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Galați.
Astfel, astăzi, alături de vocea Galațiului în Parlamentul European, Dan Nica, prezent pe lista pentru europarlamentare, și de candidații pentru Primăria municipiului Galați, Primăria municipiului Tecuci și a orașelor Berești și Târgu Bujor, precum și pentru primăriile tuturor comunelor din județul nostru, am avut onoarea de a fi validat de către colegii mei din PSD Galați pentru a candida la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean.
Le mulțumesc tuturor pentru încredere și susținere.
Suntem împreună pentru gălățeni, împreună pentru binele județului Galați!”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.