Fostul lider PNL, Florin Cîţu, susține că peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time.
„Peste 100.000 de persoane au rămas fără un loc de muncă după ce a fost reintrodusă supraimpozitarea contractelor part-time. Efect previzibil despre care am avertizat. Acesta este şi motivul pentru care alături de colegii liberali am eliminat în 2020 supraimpozitarea contractelor part-time introdusă de guvernele PSD”, a scris Florin Cîţu, pe Facebook.
Liberalul a precizat că „guvernul trebuie să elimine această taxă urgent”.
De la 1 august, contribuţiile la contractele part time sub nivelul salariului minim pe economie vor fi calculate, începând de luni, la salariul minim, costurile suplimentare fiind stabilite în sarcina angajatorului, ca parte a modificărilor fiscale adoptate de Guvern şi aplicate din luna august.