Politică

Câciu:Fondurile europene pe care le avem la dispoziţie în domeniul educaţiei depăşesc 5 miliarde euro

Câciu:Fondurile europene pe care le avem la dispoziţie în domeniul educaţiei depăşesc 5 miliarde euro

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat că fondurile europene pe care România le are la dispoziţie în perioada imediat următoare depăşesc 5 miliarde euro. 

„Unul dintre pilonii de bază al rezilienţei unui stat este societatea pe care este construit, iar o societate educată duce, dincolo de partea de creşterea a competitivităţii acelui stat faţă de celelalte state la un grad mai mare de dezvoltare, la o performanţă mai mare a acelei naţii, la un nivel de trai mai ridicat. Mă întorc şi spun acel cuvânt care a fost cheie în acest început de discurs – o societate educată. Fără educaţie nu există calitate şi nu există performanţă.

Guvernul României şi-a asumat această prioritate şi educaţia este o prioritate naţională şi este un punct de inflexiune prin care România trece, pentru că este să construim generaţiile viitoare într-un mod mult mai raţional, aşezat şi aplicat. Fondurile europene pe care le avem la dispoziţie în domeniul educaţiei depăşesc 5 miliarde euro, în perioada imediat următoare. Cele care au fost alocate sau sunt încă în implementare din perioada 2014-2020, în valoare de 3,3 miliarde euro, ajută împreună la dezvoltarea sistemului educaţional românesc şi la transformarea acestuia”, a declarat Adrian Câciu. 

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a mai precizată că şi-ar dori ca în viitorul exerciţiu financiar 2021-2027 să nu mai fie probleme cu absorbţia fondurilor, cum a fost până acum.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)