Guvernul va majora alocațiile copiilor, dar nu le va dubla, așa cum scrie în legea votată în Parlament. Potrivit unor surse de la Palatul Victoria, citate de jurnaliștii de la Digi24, majorarea va fi de cel mult 20%. Măsura va fi supusă aprobării în următoarea ședință de Guvern.
Guvernanții vor să majoreze alocațiile copiilor progresiv. Prima majorare ar urma să se facă imediat și va fi în jur de 10%-20%. Apoi, în următorii cinci ani, alocațiile vor crește periodic și se vor dubla, așa cum a decis Parlamentul. Măsura va fi discutată și, eventual, aprobată în ședința Guvernului din această săptămână. Discuțiile sunt aprinse deoarece guvernanții susțin că nu sunt bani.
„Aşa cum am construit bugetul, am alocat până acum resurse importante către investiţii, mai multe decât în ultimii 10 ani. Dacă vrem să avem bani în continuare să plătim şi pensii şi alocaţii şi salarii, trebuie să alocăm bani pentru investiţii. Dacă nu, dacă decizia este să nu mergem către investiţii, ci să alocăm bani în altă parte, nu vom mai avea bani în anii viitori. Această strategie a fost folosită în trecut şi a dat greş”, a declarat, recent, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.
Majorarea propusă îi va nemulțumi pe politicienii din opoziție. Liderii PSD, ALDE și PRO România au anunțat că vor depune o moțiune de cenzură dacă Guvernul nu va respecta legea votată în Parlament și nu va dubla alocațiile copiilor.