Imprimă această pagină

Exercițiu militar de amploare în Poligonul Smârdan Recomandat

Aproximativ 600 militari francezi și 200 vehicule militare din cadrul Grupului de Luptă dislocat în România, cu Franța ca națiune-cadru, încep exercițiul cu trageri de luptă „Eagle Meda 23” din Smârdan, județul Galați.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, aproximativ 600 militari francezi și 200 vehicule militare din cadrul Grupului de Luptă dislocat în România (ROU BG - FRAN FN), cu Franța ca națiune-cadru, și elementul național de sprijin francez vor desfășura, în perioada 23 - 27 ianuarie, exercițiul cu trageri de luptă „Eagle Meda 23”, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre Române, din localitatea Smârdan, județul Galați.

Scopul principal al exercițiului este antrenarea forțelor din cadrul Grupului de Luptă privind capacitatea rapidă de dislocare și executarea unei misiuni de luptă, într-un scenariu fictiv, în cadrul unei operațiuni NATO - Apărare colectivă, în conformitate cu articolul 5, desfășurate pe flancul de sud-est al Alianței.

În cadrul exercițiului vor fi executate și trageri de luptă cu principalele mijloace de lovire ale Grupului, tancurile Leclerc.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Luni, 23 Ianuarie 2023 16:36