Deputatul Viorica Sandu susține că acțiunea guvernului și a premierului Marcel Ciolacu în fața riscurilor de noi inundații a fost o acțiune responsabilă, profesionistă, ”ca la carte”.
„Premierul Marcel Ciolacu a mobilizat resursele disponibile pentru ca România și în special oamenii din zonele cele mai expuse, să fie cât mai bine pregătiți pentru riscul unor noi inundații de proporții. Faptul că avertizările meteo au fost supradimensionate și riscurile inițiale nu s-au produs, ține exclusiv de prognoza ANM. Nu premierul face prognoza meteo‼️”, a transmis Viorica Sandu.
Potrivit deputatului gălățean, premierul și celelalte autorități aveau obligația de a ține seama de aceste prognoze oficiale și au luat măsuri corespunzătoare pentru a preîntâmpina riscurile.
„Ceea ce s-a și întâmplat în mod exemplar! Grav ar fi fost să nu se ia măsuri. O situaţie specială a fost la Galaţi, unde riscul era maxim și, din cauza inundaţiilor recente, a fost necesară evacuarea preventivă a peste 5.900 de persoane. Toţi oamenii se vor întoarce acum, în siguranţă, la casele lor. Întreaga operațiune s-a desfășurat cu bine, cu ajutorul pompierilor, jandarmilor, militarilor şi poliţiştilor în colaborare și sub supravegherea președintelui Consiliului Județean Costel Fotea și a prefectului Andreea Naggar, fapt evidențiat de premier la inspecția pe care a făcut-o dis-de-dimineață la Comandamentul instituit pentru gestionarea efectelor inundațiilor”, a subliniat deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.