Justiție

Viaţa nu e ca un teatru prost

Actorul Alexander Zudor, care la sfârşitul anului trecut ar fi violat o tânără şi ar fi încercat să agreseze alte două femei, a fost condamnat, luni, în primă instanţă, la 7 ani de închisoare. El a primit mai multe pedepse - atât pentru infracţiunea de viol, cât şi pentru celelalte două tentative de viol - iar, potrivit legii, pedepsele au fost contopite, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea. Sentinţa nu este definitivă. ”În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele cu închisoarea de: 5 ani şi 4 luni, 2 ani şi 6 luni şi 2 ani şi 6 luni şi aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an şi 8 luni închisoare (o treime din suma celorlalte pedepse – 5 ani), în final urmând ca inculpatul ZUDOR ALEXANDER să execute pedeapsa de 7 ani închisoare în regim de detenţie” - se arată în decizia judecătorilor. Actorul Alexander Zudor, în vârstă de 47 de ani, cunoscut în special din producţii publicitare, ar fi premeditat atent fiecare atac, susţin anchetatorii. Poliţiştii au susţinut că Zudor şi-ar fi început seria atacurilor la sfârşitul anului trecut. Prima victimă, o tânără de 22 de ani, a fost şi cea care a avut de suferit cel mai mult. Mergea acasă, când, puţin înainte de miezul nopţii, a fost abordată de bărbat şi agresată într-o parcare. Câteva săptămâni mai târziu au fost reclamate alte două atacuri. Victimele ar fi scăpat de viol pentru că au început să ţipe, iar agresorul s-ar fi speriat şi ar fi fugit.

Evaluați acest articol
(0 voturi)