Justiție

Reglare de conturi la Arad

Reglare de conturi la Arad
30 arad

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică a preluat ancheta în cazul exploziei maşinii de la Arad, în urma căreia a murit omul de afaceri Ioan Crişan. Cercetările se efectuează pentru infracţiunea de omor. Autoturismul marca Mercedes Benz a explodat sâmbătă dimineaţa în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu - zona Lebăda, din Arad. „Preluarea cauzei a avut în vedere complexitatea cauzei dată de gravitatea faptelor, impactul social major, aspectele de fapt investigate fiind extrem de grave şi pentru a se asigura soluţionarea cu celeritate a cauzei, în scopul unei mai bune înfăptuiri a actului de justiţie”, precizează un comunicat al Ministerului Public. Specialiştii criminalişti sunt de părere că toate indiciile duc spre un asasinat la comandă la Arad. Cel mai important semn ar fi prezenţa prafului de puşcă pe bancheta din spate a maşinii. Experţii familiarizaţi cu astfel de cazuri spun că cel mai probabil în acest caz ar fi vorba de o reglare de conturi.
foto: Aradon

Evaluați acest articol
(0 voturi)