Justiție

Până vor fi judecaţi s-ar putea să nu mai fie!

Torţionarii achitaţi ai disidentului anticomunist Gheorghe Ursu – foştii ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş – îşi pot petrece în linişte sărbătorile de iarnă, după ce au aflat marţi, 14 decembrie, că preşedintele completului de judecată care îi judeca în apel pentru crime împotriva umanităţii – judecătorul Constantin Epure – iese la pensie. Cum norocul le-a surâs şi mai mult, următorul termen de judecată a fost fixat abia pe 15 februarie 2022.
Judecătorul Constantin Epure de la Înalta Curte (preşedinte de complet în procesul torţionarilor lui Gheorghe Ursu) a anunţat că se pensionează şi că alt magistrat îi va lua locul la prezidiu. Asta înseamnă că procesul a bătut pasul pe loc în ultimul an şi jumătate de când cauza s-a aflat pe rolul Curţii Supreme.
Asta deoarece noul judecător va trebui să studieze dosarul şi să audieze martorii ascultaţi până acum de jud. Constantin Epure, pentru a-şi face o idee asupra cauzei. Chiar dacă în sala de judecată instanţa a subliniat că nu este vorba despre reluarea procesului „de la zero”, anumiţi „martori esenţiali” vor trebui reaudiaţi faţă în faţă de către noul judecător.
Gheorghe Ursu a fost un inginer, disident anticomunist, ucis în timpul anchetei pe data de 21 septembrie 1985 sub acuzaţia că, în timpul percheziţiilor domiciliare – ofiţerii de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş i-au descoperit „valută”, adică monede străine pe care acesta le adusese din călătoriile lui în străinătate. Valoarea acestora era sub 20 de dolari.

Evaluați acest articol
(0 voturi)