Justiție

Până se hotărăşte ceva, gunoaiele rămân şi pe stradă, şi la Primărie!

Edilul Clotilde Armand va cere miercuri în instanţă rezilierea contractului dintre Primăria Sectorului 1 şi firma de salubrizare Romprest, după ce primarul a primit mandat în acest sens de la Consiliul Local, însă la capătul unei şedinţe lungi şi tensionate. "Am reuşit să fie votată împuternicirea, mandatarea mea, pentru a cere rezilierea contractului în instanţă. N-am nimic împotriva firmei, dar ne-a lăsat sectorul în haos. Serviciul public este în colaps", a declarat primarul Clotilde Armand. Primarul sectorului 1 a primit marţi, după mai multe ore de negocieri, aprobarea consilierilor locali pentru anularea contractului cu firma Romprest în instanţă. Proiectul a fost votat cu anumite condiţii. "Amendamentul principal este ca primarul să respecte condiţiile contractuale şi condiţiile legale în încercarea de a analiza mai întâi dacă are sens rezilierea contractului şi, după aceea, să acţioneze în instanţă. Această reziliere nu poate să fie unilaterală, trebuie să fie decisă în instanţă. Primarul, care ne-a cerut şi împuternicirea, este normal să suporte acest prejudiciu. În cazul în care este invers, şi Romprestul are să dea bani Primăriei, desigur trebuie să se îndrepte Primăria împotriva Romprestului pentru a recupera sumele datorate”, a declarat Dinu Gheorghe, consilier local PNL.

Evaluați acest articol
(0 voturi)