Justiție

Orban: "Trebuie demarată procedura de revocare a Avocatului Poporului şi desemnare unei noi persoane"

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă că susţine aducerea instituţiei Avocatului Poporului într-un cadru constituţional şi legal, astfel că este necesar desemnarea unei noi persoane care să ocupe această funcţie, transmite News.ro.

”Sunt susţinătorul aducerii instituţiei Avocatului Poporului în cadru constituţional şi legal, prin desemnarea unui nou Avocat al Poporului. În acest sens există raportul care a fost depus de Avocatul Poporului pe care personal cred că trebuie respins şi trebuie demarată procedura de revocare şi desemnare a unui nou Avocat al Poporului”, a declarat Orban la finalul ședinței Biroului Politic Național..

”Suntem în faza grupurilor de lucru care trebuie să prezinte propunerile către conducerea coaliţiei ca să stabilim timingul, dar în ceea ce priveşte respingerea raportului, mi se pare o chestiune normală şi firească”, a mai declarat Orban.

”Noi susţinem categoric desfiinţarea Secţiei Speciale, dealtfel avem proiect de lege depus încă din legislatura trecută, pentru desfiinţarea Secţiei Speciale. Punctul nostru de vedere a fost că dosarele care există la SIIJ să fie preluate de Parchete, în funcţie de specializarea Parchetelor. Ce ţine de Parchetul General să meargă la Parchetul General, ce ţine de DNA sau DIICOT să se ducă la DNA sau DIICOT”, a declarat Ludovic Orban, citat de g4media.ro.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)