Justiție

Oare n-o fi mai ieftin să treacă graniţa legal?

Poliţiştii de frontieră de la Vama Nădlac 2 au depistat 65 de cetăţeni din India, Pakistan, Irak şi Turcia care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu tâmplarie PVC şi anvelope.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Poliţia de Frontieră, vineri dimineaţa, la punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, s-a efectuat controlul asupra a două ansambluri rutiere înmatriculate în România şi Bulgaria, conduse de un şofer român, respectiv bulgar.
"Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, tâmplarie PVC şi anvelope pentru societăţi comerciale din Olanda şi Italia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre marfa transportată, 65 de cetăţeni străini, în total. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni din India, Pakistan, Irak şi Turcia şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen", se precizează în comunicat.

Evaluați acest articol
(0 voturi)